FMI logo

 

 

 

FACULTATEA DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Informatica (Științe ale Educației)

Domeniul de formare profesională
Științe ale Educației
Ciclu I (Licența)

Specialitatea “Informatică” (Ştiinţe ale educaţiei) oferă posibilitatea de a cunoaşte bazele teoretice ale informaticii şi matematicii, fundamentele programării, diverse tehnici de programare. De asemenea, planul de învăţămînt include în sine integral componentele modulului psiho-pedagogic.

Domeniul de formare profesională „Educaţie şi formarea profesorilor” asigură pregătirea specialiştilor în domeniul general de studiu 14 Ştiinţe ale educaţiei. În acest domeniu se încadrează specialitatea 141.02 Informatică.

Pe lângă modulul psiho-pedagogic, studenţilor li se oferă la alegere pregătire aprofundată în una din direcţiile: tehnologii de programare, inteligenţă artificială, baze de date, reţele de calculatoare.

Scopul programului constă în pregătirea informaticienilor, specialiştilor în domeniul educaţiei, profesori de informatică în învăţămîntul pre-universitar, informaticieni-programatori.

Titlul conferit absolvenţilor este “Licenţiat în Ştiinţe ale educaţiei”. La finalizarea Programului de studii superioare de licenţă, Ciclul I, se acordă diploma de licenţă echivalentă cu 180 credite academice în sistemul ECTS.

Admiterea la facultate se realizează în baza concursului diplomelor de bacalaureat, de studii medii de specialitate (colegiu) şi a celor de studii superioare sau de licenţă. Facultatea asigură pregătirea specialiştilor conform prevederilor Procesului de la Bologna cu aplicarea Sistemului de Credite Academice Transferabile, care asigură recunoaşterea documentelor de studii pe plan internaţional şi mobilitatea academică a studenţilor.

Calificarea ciclului I (licenţiat în Ştiinţe ale educaţiei) este oferită studenţilor absolvenţi care au realizat integral programul şi au promovat probele de evaluare (inclusiv examenul de licenţă)  cel puţin cu nota “5”. La finalizarea programului de formare absolventul deţine următoarele competenţe:

  1. Cunoaşterea bazelor teoretice ale diferitor compartimente ale informaticii în volumul necesar obiectivelor activităţii profesionale alese;
  2. Identificarea conexiunilor dintre prevederile politicilor educaţionale şi domeniile matematicii şi informaticii;
  3. Realizarea procesului educaţional în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
  4. Crearea mediului psiho-social favorabil şi comunicarea eficientă în context educaţional;
  5. Realizarea eficientă a managementului educaţional;
  6. Evaluarea eficienţei procesului educaţional;
  7. Deschiderea spre schimbare, elaborarea metodelor eficiente de predare/evaluare bazate pe tehnologii moderne din domeniul educaţiei şi din domeniul tehnologiilor informaţionale;
  8. Dezvoltarea şi perfecţionarea profesională continuă.

Absolvenţii specialităţii „Informatică” pot activa în calitate de pedagog, profesor de informatică în învăţămîntul pre-universitar; în calitate informatician, programator, operator, administrator de baze de date şi de reţele de calculatoare, în ministere şi departamente, întreprinderi de stat sau private. De asemenea, titularul diplomei de licenţă are acces la studii superioare de masterat de cercetare din acelaşi domeniu şi la studiile de masterat profesional din domenii înrudite.


Conținutul programului de studii
Codul disciplinei Titlu Semestrul Tipul de evaluare Numărul de credite
F.01.O.001 Arhitectura Calculatorului şi Limbaje de Asamblare I (Ciclu I) Examen 6
F.01.O.002 Fundamentele Programării I (Ciclu I) Examen 6
F.01.O.003 Logica Computațională I (Ciclu I) Examen 4
F.01.O.004 Calcul Diferențial I (Ciclu I) Examen 4
F.01.O.005 Algebră I (Ciclu I) Examen 4
G.01.O.006 Limba străină (limba engleză) I (Ciclu I) Examen 6
G.01.O.007 Educație fizică I (Ciclu I) Colocviu 0
F.02.O.008 HTML, CSS, JavaScript II (Ciclu I) Examen 5
F.02.O.009 Tehnici de Programare II (Ciclu I) Examen 5
F.02.O.010 Sisteme de Operare II (Ciclu I) Examen 5
F.02.O.011 Calcul Integral II (Ciclu I) Examen 4
F.02.O.012 Geometrie II (Ciclu I) Examen 4
U.02.A.013 Filozofie II (Ciclu I) Examen 5
U.02.A.014 Economics II (Ciclu I) Examen 5
F.03.O.020 Algoritmica Grafurilor III (Ciclu I) Examen 4
F.03.O.023 Probabilități și Statistică III (Ciclu I) Examen 4
S.04.A.133 Calcul Numeric și Metode de Optimizare IV (Ciclu I) Examen 4
F.05.O.039 Proiectarea sistemelor informatice V (Ciclu I) Examen 4

Economics

„Economics”, ca componentă fundamentală a ştiinţei economice are funcţia instructiv-educativă, ce permite studenţilor, viitorilor specialişti să-şi formeze o gândire complexă, coerentă şi critică cu privire la modul de funcţionare a economiei contemporane.

Sisteme de Operare

Cursul este destinat studenţilor anului I, Facultatea de Matematică şi Informatică, specialitățile Informatică, Informatică Aplicată şi Management informațional pentru a fi familiarizaţi cu principiile generale de lucru ale sistemelor de operare DOS, SO WINDOWS şi LINUX şi de a le forma deprinderi practice de a lucra cu SO MS-DOS, familia SO Windows şi LINUX la calculatoarele moderne.

Tehnici de Programare

Obiectivul predării disciplinei “Tehnici de programare” este de a-i familiariza pe studenţi cu limbaje de programare de nivel mediu, disciplina fiind continuare a cursului ”Fundamentele programării”. Se introduc tipurile compuse și structurate de date, lucrul cu fișierele, structuri dinamice de date, instrucțiuni avansate ale limbajelor C/C++.

Se studiază tehnici de bază de programare pentru diverse clase de probleme. Se introduc diferiți algoritmi de soluționare a problemelor de complexitate mare și a problemelor combinatorice.

Educație fizică

Obiectivele disciplinei.

Necesitatea, importanța și accesibilitatea practicării exercițiilor fizice de-a lungul întregii vieți; noțiuni de aerobică, gimnastică, atletism și jocuri sportive. Cunoștințe teoretice privind deficiențele și corectarea lor; noțiuni de somatometrie. Cultivarea simțului estetic, coordonării și ritmului de execuție a mișcărilor.

Realizarea unor indici crescuți pentru calitățile și deprinderile motrice de bază necesare studentului.

Fundamentele Programării

Obiectivul predării disciplinei “Fundamentele programării” este de a-i familiariza pe studenţi cu limbaje de programare de nivel mediu, utilizate pe larg şi cu succes în diverse domenii de activitate.

Subiectele cursului introduc şi desfăşoară conceptele sintactice şi semantice ale limbajelor de programare.

Filozofie

Disciplina Filozofie implică studierea celor mai importante şcoli, orientări, concepte, metode şi teorii filozofice. Cursul are scopul de a forma studenţilor Ciclului I - Licenţă, a învățământului universitar, a unei conştiinţe filozofice prin introducerea lor în cadrul diferitor situaţii problematice şi conceptuale din perspectiva evoluției gândirii umane, evidenţiind similitudini şi deosebiri a diferitor sisteme filozofice, paradigme şi concepţii despre lume. Acestea vor contribui la sintetizarea cunoştinţelor anterioare şi abilitatea de a le aplica în practică.

Calcul Numeric și Metode de Optimizare

Calculul Numeric este un domeniu al matematicii aplicate orientat spre elaborarea și analiza algoritmilor numerici eficienți de soluționare a problemelor ce constituie principalele componente ale modelelor matematice pentru cele mai diverse aplicații din inginerie, economie și numeroase ramuri ale științei, algoritmi care admit realizare relativ simplă pe calculator.

Probabilități și Statistică

Actualmente una din cele mai pronunţate tendinţe în dezvoltarea matematicii şi aplicaţiilor ei constă în creşterea rolului acelor compartimente care sunt legate de studierea fenomenelor ce poartă un caracter aleator şi se bazează pe teoria probabilităţilor. Această tendinţă este confirmată şi prin aceea că majoritatea disciplinelor matematice noi, apărute în ultimele decenii şi care ţin de acel curent în gândirea umană, denumit „cibernetică”, s-au dovedit a fi strâns legate de teoria probabilităţilor (teoria informaţiei, teoria deciziilor, teoria jocurilor, clasificarea etc).

Algoritmica Grafurilor

Teoria grafurilor s-a dezvoltat în mod esenţial datorită încercărilor de a soluţiona un şir de probleme importante cu caracter practic. Tradiţional, metodele teoriei grafurilor sunt folosite în cercetările din domeniile ştiinţelor exacte: informatică, fizică, electrotehnică, chimie ş.a.

Geometrie

Geometria Analitică este una din disciplinele de bază ale matematicii superioare şi are drept scop aplicarea metodelor algebrice la rezolvarea problemelor geometrice (determinarea lungimilor, ariilor şi a volumelor, stabilirea unghiului dintre două direcţii, a paralelismului şi a perpendicularităţii dreptelor şi planelor, cercetarea poziţiei lor reciproce ş. a.).