FMI logo

 

 

 

FACULTY OF MATHEMATICS AND COMPUTER SCIENCE

2nd ERASMUS+ International Credit Mobility Week, UNIWA, Grecia

Submitted by Decan on Fri, 31/05/2019 - 23:01
1

În perioada 20-24 mai 2019 Universitatea de Stat din Moldova, reprezentată de Galina Rusu, decanul Facultății de Matematică și Informatică, a participat la evenimentul 2nd ERASMUS+International Credit Mobility Week, organizat de University of West Attica, Atena, Grecia.

La forum au participat 51 de universități din 27 de țări, printre care Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Dominicană, Egipt, Maroc, Georgia, India, Japonia, Kazahstan, Kenia, Liban, Malaysia, Rusia, Serbia, Singapore, Tailanda, Ucraina, Statele Unite ale Americii.

Evenimentul și-a atins pe deplin scopul principal de a consolida cooperarea dintre țări și instituțiile de învățământ, precum și posibilitatea de a stabili parteneriate. Au fost discutate aspecte ce vizează internaționalizarea programelor de studii, mobilitatea studenților și a cadrelor didactice, schimbul de experiență între universități în diverse domenii, activități culturale comune, preluarea celor mai bune practici în domeniu. Au fost identificate contexte de colaborare cu scopul participării la următoarele proiecte ERASMUS+ de dezvoltare a capacității instituționale. Reprezentanții multor instituții și-au exprimat deschiderea pentru cooperare pe diverse dimensiuni cu Universitatea de Stat din Moldova.

În luna decembrie 2018 Universitatea de Stat din Moldova a semnat cu University of West Attica un acord de colaborare în vederea conferirii diplomei duble în Securitatea Informației. Conform convenției studenții Universității de Stat din Moldova, de la Ciclului II Master, traseul de specializare Securitatea Informației, vor avea posibilitatea de a obține diploma dublă a Universității West Attica, Grecia.