FMI logo

 

 

 

FACULTY OF MATHEMATICS AND COMPUTER SCIENCE

Doamna Svetlana Cojocaru, vice-președinte al AȘM, la ceas aniversar

Submitted by Decan on Tue, 26/07/2022 - 16:33
Svetlana Cojocaru, membru-corespondent al AȘM

 Comunitatea academică a FMI cât și a USM aduce calde felicitări cu înaltă prețuire Doamnei Svetlana COJOCARU Vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, conducător al Secției de științe exacte și inginerești, Doctor Habilitat, Profesor Universitar cu ocazia celei de-a 70-a aniversări.

 Doamna Svetlana COJOCARU este o personalitate remarcabilă în lumea matematicii și informaticii, savant cu renume mondial în domeniile: Gramatici și limbaje formale; Construirea compilatoarelor; Programarea paralelă; Procesarea limbajului natural; Algebra computațională; Calcule naturale; Interfețe inteligente; Tehnologiile Societății Informaționale.

 Născută la 26 iulie 1952, Republica Moldova, Butuceni, Râbniţa, în perioada anilor 1969 -1974 este studentă a Facultății de Matematică și Cibernetică a Universității de Stat din Moldova.

 După absolvirea Facultății în 1974, Svetlana Cojocaru, licențiată cu cea mai înaltă medie, a demarat activitatea de cercetare științifică la Institutul de Matematică cu Centru de Calcul al AȘM.

 Doamna Svetlana Cojocaru a susținut Teza de Doctor în științe fizico-matematice la Institutul de Cibernetică din Kiev, Academia de Științe a Ucrainei în anul 1982, iar teza de Doctor habilitat în informatică - la Institutul de Matematică și Informatică al AŞM în anul 2007.

 Doamna Svetlana Cojocaru obține titlul științific de Conferențiar cercetător în anul 1993 iar de Profesor cercetător în anul 2014.

 În perioada anilor 2006 - 2010 Doamna Svetlana Cojocaru este Vice-director pentru știință la Institutul de Matematică și Informatică AȘM iar în perioada anilor 2010 - 2018 de Director al Institutului.

 Rezultatele cercetărilor Doamnei Svetlana Cojocaru au fost publicate în circa 260 de lucrări științifice, inclusiv patru monografii. Este coeditor a patru culegeri în edituri internaționale (Springer, IOS press) și 14 culegeri de lucrări ale conferințelor internaționale, 7 capitole în monografii internaționale.

 Doamna Svetlana Cojocaru a pregătit șase doctori în informatică.

 În anul 2017 Doamna Svetlana Cojocaru este aleasă membru corespondent al AȘM. În prezent îndeplinește funcția de vicepreședinte AȘM, conducător al Secției de științe exacte și inginerești.

 Doamnei Svetlana Cojocaru I-au fost conferite: Premiul Național al Republicii Moldova (2011), premii și distincții academice și ale Guvernului.

 Suntem mândri că o asemenea personalitate remarcabilă este absolventa Facultății de Matematică și Informatică!

 La Mulți Ani, Onorată Doamnă membru corespondent Svetlana COJOCARU!