Thessaloniki - pare un simplu oraș din Grecia, dar e mai mult de atât, e locul perfect pentru a trăi cele mai profunde momente ca student Internațional.
Din prima clipă când am ajuns, am știut că Thessaloniki e orașul care va deveni tatuajul sufletului meu, ceea de ce aveam nevoie pentru a mă desăvârși, a descoperi obiceiurile locale și a-mi face și mai mulți prieteni din întreaga Europă. Ritmul vieții în Grecia m-a făcut să trăiesc la intensitate maximă totul, atât la facultate, cât și după lecții când mă plimbam pe malul mării și admiram la nesfârșit apusul.
Am avut parte de multe provocări, dar cu perseverență și mult efort, am învățat să fiu adult. Succesul programului meu Erasmus+ nu poate fi redus doar la cifrele realizărilor academice. Acesta este mai degrabă măsurat prin entuziasmul cu care mă inspirau oamenii, prin activitățile în care mă implicam și prin stilul de viață ,,halara”- ,, take it easy”.
Coordonatorii de la Oficul Erasmus, erau mereu pregătiți să ne ajute la nevoie, chiar ei au organizat la început ,,Welcome Day”, apoi viața mea a continuat mai departe cu fantasticele evenimente precum: Human Libraries, International Dinners, Jocuri, Petreceri tematice și multe excursii de la munte până la mare, explorând insule, plaje însorite sau orașe de legendă, toate organizate de Erasmus Student Network- asociația, care a fost temelia distracției și prieteniilor noastre.
La Universitate, disciplinele erau foarte diferite, dar interesante, și dacă la unele aveam lecții foarte lungi de 3,5 ore, la altele, precum Web Information Systems sau Software Engineering, aveam doar proiecte individuale sau de grup și examene finale.
Programul Erasmus + mi-a permis să realizez încă o data că fiecare zi este o nouă șansă de a întâlni oameni noi, de a învăța o cultură diferită, de a-mi îmbunătăți limba engleză, de a mă bucura de atmosfera internațională, și de a învăța limba Greacă.
A fost o oportunitate extraordinară, și din momentul în care am zis ,,Da”, nu am regretat nici o clipă decizia aleasă. Cea mai bună experiență de care am putut avea parte ca student, în orașul Erasmus perfect, unde oamenii nu dorm niciodată și viața e mai fascinantă, iar orizontul nu are limite!
Am fost student Erasmus de 2 ori deja, în țări diferite și pot spune că a fi student internațional înseamnă a trăi viața la maxim, a explora, a nu ezita niciodată când apare șansa de a învăța ceva nou, a crea memorii unice și a gândi diferit.
Nu vă temeți de viitor, căci lucrurile spontane sunt cele mai remarcabile, iar astfel de experiențe schimbă viața pentru totdeauna!
Alina Deleu, Facultatea de Matematică și Informatică
- 111 просмотров