În conformitate cu Planul Strategic de Acțiuni în cadrul proiectului ERASMUS+ LMPI LICENCE, MASTER PROFESSIONNELS POUR LE DÉVELOPPEMENT, L’ADMINISTRATION, LA GESTION, LA PROTECTION DES SYSTÈMES ET RÉSEAUX INFORMATIQUES DANS LES ENTREPRISES, în perioada 26-28 septembrie 2019 Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova a fost gazda misiunii de audit intern în Republica Moldova prezidată de dna Maryna Manchenko, colaborator al Centrului de Studii și Inițiative Europene (CESIE). Misiunea a avut drept scop întrunirea tuturor actorilor ce țin de implementarea proiectului cu scopul de a analiza activitățile realizate în proiect, coraportate la obiectivele inițiale.
Au participat:
Victor Beșliu, Universitatea Tehnică a Moldovei,
Galina Rusu, Universitatea de Stat din Moldova,
Aureliu Zgureanu, Academia de Studii Economice a Moldovei,
Corina Negară, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți,
Valeriu Cernei, evaluator extern, BSD Management,
Tudor Brăgaru, Ludmila Novac, Olga Cerbu, Victor Andronatiev, Adela Gorea, Eugeniu Cabac, Victor Moraru, cadre didactice/renovatori de cursuri,
Alexandru Putere, CPCCI,
Veaceslav Nastasenco , Testing-M,
Andrei Poștaru, Mihail Niscii, reprezentanți ai pieței muncii.
Au fost trecute în revistă toate activitățile realizate în proiect. Au fost realizate interviuri individuale și în grup cu privire la:
planurile de studii în Securitatea Informației elaborate de către cele 4 universități partenere din Republica Moldova,
cursurile elaborate,
formările organizate pentru cadrele didactice,
acordurile privind dimploma dublă cu universitatea referentă University of West Attica,
studenții admiși la programele noi în Securitatea Informației
etc.
A fost constatat că toate obiectivele propuse au fost realizate cu succes.
Mai mult decât preconizat, au fost semnate acorduri inter-instituționale cu University of West Attica, Grecia, Universitatea UNINETTUNO, Italia, privind mobilitatea academică a cadrelor didactice și a studenților; au fost organizate cursuri în Securitatea Informației pentru studenți și cadre didactice, co-animate de profesori din Grecia și din Republica Moldova etc.
Echipa de implementare a proiectului a fost felicitată pentru succesele obținute și îndemnată a participa în noi proiecte de dezvoltare instituțională.
- 48 просмотров