Recent, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a derulat un frumos și memorabil eveniment în cadrul USM și al Facultății de Matematică și Informatică. Absolvenții USM, promoția 1980, Facultatea de Matematică și Cibernetică (așa se numea atunci facultatea), specialitatea ”Matematica Aplicată” (3 grupe de studenți), au organizat o întâlnire aniversară prilejuită de împlinirea a 45 de ani de la absolvire. O parte dintre acei absolvenți s-au mutat la cele veșnice, iar din cei 61 din prezent au reușit să vină la întâlnire 38 (peste 60%). Câțiva au venit și de peste hotare, acolo unde sunt stabiliți cu traiul (Franța, Germania). Este generația de specialiști care au învățat să lucreze în era calculatoarelor mari și a cartelelor perforate, trecând prin toate etapele evoluției fulminante a tehnicii de calcul, până la performantele calculatoare personale de astăzi, inclusiv internetul și telefoanele mobile având în ele deja calculatoare încorporate.
Un comitet de organizare, format din colegii de promoție, a asigurat un program intens de vizite în blocurile USM, colaj fotografic din anii studenției, cântece studențești, depănări de amintiri din studenție, inclusiv practici de studii, activități sportive, lucrul în kolhoz din toamnă, detașamente de construcții, ”subotnice”, parade de ”1 mai” și ”7 noiembrie” etc…!
Evenimentul a început tradițional prin adunarea colegilor la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Apoi a urmat o discuție frumoasă în Sala Senatului, moderată de dr. Boris Hîncu, (șeful departamentului Matematica, USM). Domnia sa a făcut și o scurtă prezentare a situației la zi despre Facultatea de matematică și informatică. Au urmat două alocuțiuni de salut din partea a doi profesori, care au fost tutori a două din cele 3 grupe absolvente în 1980: Prof. Dumitru Todoroi, fost șef al Catedrei de limbaje algoritmice și programare, actualmente profesor la ASEM, și Prof. Andrei Poștaru, până în prezent profesor la departamentul Matematica, USM.
Au urmat vizite în aulele din Blocul 4 al USM, acolo unde colegii-absolvenți au audiat prelegeri și au învățat matematica aplicată în cadrul alma mater. Întâlnirea a culminat cu o masă festivă, la fosta cantina studențească din str. Pușkin (actualmente Cafeneaua ”Gustomania”), special aleasă din considerente de valoare sentimentală.
Spre final, toți au consimțit să continue tradiția și peste 5 ani, la a 50-a aniversare de la absolvirea USM.



Русский
English