Laboratorul HPC presupune utilizarea sistemelor paralele de calcul de tip claster și activează la USM din 2006 în cadrul Centrului de Educație și Cercetare în Matematică și Informatică (CECMI).
Scopul Laboratorului HPC este de a implementa noile tehnologii HPC în procesul de instruire și cercetare, pentru elaborarea algoritmilor paraleli și executarea lor pe sisteme locale de tip cluster și chiar pe sisteme regionale de tip Grid sau Cloud.
Baza tehnică HPC disponibilă permite realizarea programării paralele în medii performante UNIX, crearea și gestionarea unor baze ample de date (biblioteci electronice, cursuri electronice, etc.), prestarea de servicii de calcul avansat pentru centre de cercetare de la Universitatea de Stat din Moldova, instituții partenere, întreprinderi din economia națională. În prezent, datorită unicității sale, Laboratorul are o importanță regională și poate contribui real la amplificarea colaborării între centrele științifice ale țărilor din vecinătate.
Pe cluster sunt elaborate și implementate soft diferite clase de algoritmi paraleli, sunt realizate cursuri de prelegeri și laborator la disciplini precum: algoritmi paraleli, programare paralela etc la ciclurile 1 si 2 de studii universitare, cât și în cadrul diferitor proiecte de cercetare.
Clusterul paralel HPC este înzestrat cu sisteme de calcul paralel licențiate sau „open source” necesare pentru realizarea proceselor didactice și de cercetare necesare. Mediile de programare disponibile sunt OpenMPI, OpenMP, MPI, C, C++, F77, F90, ScaLAPACK, PETSc, Python, NumPy, MPI Python, MPI Java, Wolfram Mathematica.
La moment, pentru executarea calculelor paralele, Laboratorul HPC oferă 2 soluții tehnice de tip HPC cluster:
- hpc.usm.md – 52 de procesoare de calcul cu frecvența de 2,5 GHz și o memorie totală de 68 GB RAM,
- hpc2.usm.md – 100 de procesoare de calcul, cu frecvența de 2,6 GHz și o memorie totală de 272 GB RAM.
Date de contact:
Hâncu Boris, dr. conf. univ.
boris.hancu@usm.md
hpc2.usm.md
hpc.usm.md