Cu profundă tristețe, anunțăm plecarea dintre noi a distinsului profesor universitar, om de știință și fost rector al Universității de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocanu (22.01.1953 – 10.01.2025).
Născut la 22 ianuarie 1953 în satul Pârlița, raionul Fălești, profesorul Ciocanu a urmat o carieră academică și științifică remarcabilă, contribuind semnificativ la dezvoltarea învățământului superior și a cercetării în Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Matematică și Cibernetică a USM, și-a desăvârșit studiile doctorale la Academia de Științe a Moldovei, obținând titlul de doctor în științe fizico-matematice în 1982 și cel de doctor habilitat în 1995.
Activitatea sa profesională a fost marcată de o dedicare exemplară. În perioada 1975–1999 a lucrat la Institutul de Matematică Informatică al A.Ş.M. Din 1995 până 2021 a activat la Universitatea de Stat din Moldova. A fost șef de catedră, șef al Departamentului Cercetare-Dezvoltare în cadrul Ministerului Educației al RM și decan al Facultății de Matematică și Informatică (2000-2007).
În noiembrie 2007, a fost numit rector interimar al Universității de Stat din Moldova, iar în decembrie 2008 a fost ales oficial în această funcție, pe care a deținut-o până în 2020. Sub conducerea sa, Universitatea de Stat din Moldova a depășit numeroase provocări, păstrându-și poziția de lider în învățământul superior din țara noastră și aliniindu-se valorilor și standardelor europene. În calitate de rector, a fost o sursă de inspirație, un model de înțelepciune și devotament, contribuind substanțial la modernizarea și internaționalizarea instituției.
Domnul Gheorghe Ciocanu a fost un om de o înaltă ținută morală și profesională, un mentor dedicat, un lider cumpătat și vizionar. De-a lungul carierei sale, a inspirat generații întregi de studenți, a susținut cadrele didactice și a promovat excelența în educație și cercetare.
Profesorul universitar Gheorghe Ciocanu a fost Laureat al Premiului Republican „B. Glavan” pentru tineret în domeniul ştiinţei şi tehnicii, laureat al Concursului „Modernizarea managementului universitar în perspectiva aderării Republicii Moldova la procesul Bologna” (2007) și este Cavaler al ordinului „Gloria Muncii”.
Comunitatea academică, colegii, studenții și toți cei care l-au cunoscut deplâng pierderea unui om de o excepțională valoare. Amintirea sa va rămâne veșnic vie în sufletele noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!