FMI logo

 

 

 

FACULTATEA DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

𝗔𝗰𝗮𝗱𝗲𝗺𝗶𝗰𝗶𝗮𝗻𝘂𝗹 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶𝗻 𝗚𝗵𝗲𝗼𝗿𝗴𝗵𝗲 𝗙𝗜𝗟𝗜𝗣 𝗹𝗮 𝟳𝟱 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝗶❗❗❗

Postat de Decan la Lun, 25/07/2022 - 08:58
Gheorghe Filip

✅ Azi, 25 iulie 2022, domnul Academician Florin Gheorghe FILIP aniversează onorabila vârstă de 75 de ani.

🔴 Sunt multiple realizările domnului Academician de-a lungul anilor. Vom încerca să evidențiem câteva dintre ele, care au tangențe cu Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova.

🟡 Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP a reușit împreună cu un grup de colaboratori de la Institutul de Cercetări în Informatică, să realizeze „o serie de produse program, în categoria Sistemelor Suport pentru Decizie (SSD), care au fost denumite generic DISPECER, destinate sprijinirii decidentului uman în elaborarea programelor operative de producție. Linia de produse program DISPECER, destinată proceselor din industria prelucrătoare cu caracter continuu, a avut o continuă evoluție funcțională, care a urmărit dezvoltarea tehnologică rapidă a platformelor hardware și software disponibile în acea perioadă în economie, inspirate de evoluțiile pe plan mondial, pe baza unor importuri de referință și a specializării unor membri ai colectivului la firme de top și în universități de prestigiu din țările dezvoltate tehnologic”. Aceste realizări au fost de pionierat în domeniul menționat de cercetare.

🔵 Academicianul Florin Gheorghe FILIP este un mare prieten al Republicii Moldova și Universității de Stat din Moldova.

📗 Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP a oferit cărțile sale și oferă în continuare publicațiile sale valoroase în calitate de suport pentru elaborarea tezelor de doctor a cercetătorilor științifici de la Universitatea de Stat din Moldova, care elaborează SSD în cercetările lor. Menționăm în acest context tezele de doctor elaborate de către: Seiciuc Eleonora, Beldiga Maria, Buzdugan Aurelian, Ciobu Victor, Maria Cristei, Apetrii Natalia, Al Diabat Mofleh, Căpățână Gheorghe și cele în curs de în elaborare: Ganea Ion, Butnaru Mariana, Beldiga Alexandru ș. a.

☝️ Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP contribuie cu invitații a cercetătorilor USM la Conferințe Științifice prestigioase, sprijină promovarea rezultatelor obținute la USM și își dă aportul la promovarea imaginii USM.

📕 Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP colaborează cu: Biblioteca Națională „Vasile Alecsandri”, Biblioteca „Andrei Lupan”, IMI AȘM, IDSI.

❗ Domnul academician Florin Gheorghe FILIP a ajutat la elaborarea tezei de doctor în informatică a Domnului Director IDSI Igor Cojocaru și a tezei de doctor habilitat în filologie a Doamnei Elena Ungureanu.

✅ Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP este Membru de Onoare a Academiei de Științe a Moldovei. În anul 2017 a fost decorat cu Medalia „Nicolaie Milescu Spătaru“.

❤️💛💙 La 16 noiembrie 2017, Domnul Academician Florin Gheorghe FILIP împreună cu profesorii universitari Valentina Emilia & Marius Balaș de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad au vizitat Universitatea de Stat din Moldova.

https://acad.ro/sectii/sectia14_informatica/sti_FFilip.htm

❗❗❗ Onorate domnule Academician Florin Gheorghe FILIP, Vă felicităm cu prilejul onorabilei aniversări, urăndu-Vă Sănătate Deplină, Protecție Divină și Remarcabile Realizări în continuare, Dumneavoastră, Familiei și Urmașilor!

Cu profund respect, recunoștință și sincere urări de bine, colegii de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova