Pe 28 septembrie 2026, am avut deosebita plăcere să participăm la o întâlnire cu Oleg Sur, absolvent FMI, avînd o vastă experiență în domeniul IT, în prezent Șef de Departament la PayPal, SUA.
În cadrul întâlnirii, acesta ne-a împărtășit din experiența sa profesională și a vorbit despre modul în care Inteligența Artificială este aplicată în activitatea de zi cu zi din domeniul IT, despre oportunitățile pe care le oferă, dar și despre schimbările pe care le aduce în modul de lucru al specialiștilor.
Discuția a fost una interactivă și a oferit participanților posibilitatea de a înțelege mai bine cum este utilizată IA în mediul profesional real și ce competențe devin tot mai importante pentru viitorii specialiști IT.
Mulțumim pentru timpul acordat, pentru experiența împărtășită și pentru deschiderea de a dialoga cu studenții și cadrele universitare!
Astfel de întâlniri creează o legătură valoroasă între mediul academic și industria IT și oferă studenților o perspectivă directă asupra evoluției profesiei.


Română
Русский


